La inceput nu are nimeni incredere in tine. Nici macar tu. Nici nu au de ce. Abia te-ai apucat. Chiar „esti de cacat”. Pe bune! Nu trebuie sa te superi. Aia pe care ii consideri „Hateri” au dreptate. Deal with it! 🙂
Dar tu ai un caracter puternic si nu renunti. Nu? Mai rau te intarata si vrei sa demonstrezi. Cu cat iti spun mai multi ca esti de cacat, cu atat tragi mai tare sa le demonstrezi contrariul.
Apoi inveti, evoluezi si prinzi putina incredere in tine. Si mai prind cativa incredere in tine. Dar majoritatea nu dau doi bani pe viziunea ta si pe ce vrei sa faci.

Si ai impresia ca nu ai pentru cine. Simti ca ai obosit sa te mai lupti cu tine, cu toti. Te ia o oboseala de a trai pur si simplu… Si vrei sa renunti. Dar tot ii dai inainte.
Trebuie sa poti. Altii cum au putut? Si cu cat ai parcurs mai mult drum, cu atat pare mai departe acel ceva la care vrei sa ajungi. Ai obosit… Te opresti si vezi cum tot drumul asta era drumul catre omul din oglinda.

Si incepe un nou drum. Si pe drumul asta se repeta niste etape din cel precedent, dar treci mai usor peste ele pentru ca in sfarsit iti dai seama ca poti. Doar ai mai trait asta o data, iar atunci erai vai de capul tau.
Ai mai adunat ceva oameni care simt ce faci. Nu sunt multi, dar nu ti se mai pare important. Esti fericit si recunoscator cand o faci in primul rand pentru tine. Stii ca trebuie sa mai existe oameni ca tine. Nici banii nu conteaza, pentru ca faci fix lucrul ala care te face fericit. E greu fara ei, dar nu e ca si cum pana acum i-ai avut. Iar multi si-ar da o mana sa faca toata viata ceva ce ii face fericiti.

Acum stii ce si ca poti, dar ai mers asa mult incat cazi mai usor psihic. Te mai gandesti sa renunti… Dar ai mers prea mult ca sa renunti acum. Nu ai cum.
Si privesti drumul asta altfel. Incepi sa te bucuri de el. Mizeria parca devine mai putina. E acolo. Nu o poti ignora. Sau nu pe toata. Dar intelegi ca face parte din drum. Uneori te mai apleci sa o cureti, cand simti ca se poate si se merita.
Vezi si oamenii buni si pe cei inraiti de viata pe care o duc. Ti se intampla lucruri bune si lucruri pe care vrei sa le uiti.
Fara sa vrei, te afecteaza raul. Uneori nu iti vine sa crezi ca traiesti cu asemenea oameni pe Pamant. Dar apoi te gandesti ca nu ai vrea sa fii in pielea lor. Nu ai vrea sa fii asa nefericit. Nici nu cred ca ai intalnit oameni rai si fericiti.

Si iti vezi de drum in continuare, privind recunoscator la tot ce te face fericit, indreptandu-te catre urmatoarea etapa din calatoria vietii tale.

„Drumuri bune, colegu!” 🙂

P.S. Am lansat si piesa asta si am uitat sa o postez si pe blog.
Scuze pentru eventualele greseli, dar am scris si am postat. Nu am mai pus nici diacritice.